„Dresajul bun se face prin joacă” - Hediger
  Dresaj prin joacă
       
Nume
  Home          
  Mail
  Hartă           antispam
  Contact           Cod: 
  www.dresajprinjoaca.ro        
  Dresaj Vreau câine! Psihologie canină Informaţii diverse        Media

        Știri         Forum
 
dresaj prin joaca
  Meniu

Home

Hartă

Dresaj

Vreau câine!

Psihologie canină

Informaţii diverse

Media

Știri

Contact

Forum

Ce înseamnă un câine în viaţa mea
Articol scris de hemu-ha


Cel mai des întâlnit motiv pentru abandonarea câinelui, pentru problemele de comunicare sau problemele financiare este faptul că mulţi îşi iau câine fără să ştie la ce se înhamă. Cei mai mulţi sunt atât de cuceriţi de ideea de a avea un căţel, încât nu se gândesc nici măcar o secundă la ce ar presupune de fapt aducerea unui pui în casă şi cum le-ar schimba viaţa.
În cele ce urmează, voi încerca să ating câteva dintre implicaţiile aduse de posesia unui câine.

  1. Câinele uman
  2. Câinele căţel
  3. Câinele sentimental
  4. Câinele financiar
  5. Câinele social
  1. Câinele legal
  2. Câinele RATBist
  3. Câinele internaţional
  4. Câinele infecţios
  1. Câinele distrugător
  2. Câinele în vacanţă
  3. Câinele longeviv
  4. Câinele eliminator
  1. Câinele sportiv
  2. Câinele scârbos
  3. Câinele problematic
  4. Câinele pozitiv

1. Câinele uman

Voi începe într-o notă “pozitivă”, voi detalia ceea ce NU va fi niciodată câinele în viaţa noastră. Câinele nu e om.
Un motiv frecvent de apariţie a problemelor de comunicare între stăpân şi câine e antropomorfismul: asocierea unor atribute tipic umane câinelui.

Poate cel mai bun exemplu îl constituie oamenii care vorbesc cu câinele şi au impresia că animalul îi înţelege. În principiu, nu e nimic rău în asta, e un mod de manifestare a iubirii faţă de căţel, însă divergenţele apar când omul cere câinelui să se poarte într-un anumit fel prin cuvinte; câinele nu ascultă pentru că nu poate înţelege ce i se spune, iar stăpânul ia asta drept sfidare şi ceartă câinele, care acum nu înţelege de ce e certat. Rezultatul e înstrăinarea câinelui de stăpân, pentru că acesta din urmă pare imprevizibil pentru căţel sau chiar incapabil să aibă grijă de familie, rezultând în asumarea responsabilităţilor de către câine şi, în cazuri extreme, chiar în agresivitate faţă de stăpân.

O astfel de situaţie are loc deseori când câinele face ceva ce nu are voie, dar e “simpatic”, de exemplu când îşi muşcă stăpânul în joacă. În loc să-l înveţe care e modul în care se pot juca împreună, stăpânul alege să spună câinelui “Nu” (de multe ori fără a opri joaca), fără să realizeze că acesta nu are idee ce înseamnă cuvântul în sine. Văzând că nu are efect, omul insistă să spună “Nu” pe un ton ascendent, câinele interpretează acest ton drept semn că joaca merge bine, că face ceea ce trebuie, aşa că muşcă în continuare. În cele din urmă, stăpânul izbucneşte într-un “Nu” violent, loveşte câinele, etc. Câinele se opreşte mirat, din punctul lui de vedere această izbucnire nu are niciun sens, el primise semnale că joaca se desfăşoară bine. Tot ce poate înţelege câinele din asta e că stăpânul lui nu îi merită încrederea şi că, dacă vrea să se joace, trebuie să caute altceva de făcut, de exemplu să roadă piciorul mesei sau peretele.

Totuşi, aşa cum mulţi pot să ateste, câinii par uneori că ne pot citi minţile şi că pot înţelege cuvinte pe care nu le mai auziseră înainte; acestea sunt luate drept semne că, într-adevăr, câinii înţeleg măcar o parte din limbajul nostru.
Dacă ne referim la limbajul corpului, câinii sunt într-adevăr maeştri, o mişcare imperceptibilă de către un om poate spune câinelui multe despre starea mentală a celui care o face sau despre intenţiile acestuia. Al “şaselea simţ” însă se opreşte aici.

O altă greşeală frecvent făcută e să tratăm câinele ca şi cum ar fi un copil. Cu siguranţă cei doi au multe în comun: mişcările necoordonate, dependenţa de părinţi, sunetele stringente, curiozitate mărită, capacitate sporită pentru învăţare, sunt în momente critice ale vieţii lor, care le pot determina caracterul viitor, etc.
Cu toate astea însă, există diferenţe importante între ei:
• copilul înţelege repede ce înseamnă cod de conduită şi poate să-l respecte, câinele însă nu; singurul motiv pentru care s-ar purta “corect” este să fie învăţat că purtarea nepotrivită are urmări neplăcute pentru el;
• copilul va înţelege la maturitate că a fost pedepsit pentru propriul lui bine şi poate va aplica aceleaşi metode şi pentru copiii săi, câinele însă nu va înţelege niciodată că e corectat pentru propriul său interes. Într-un fel, câinele nu ne va ierta niciodată.
Ambele situaţii sunt întâlnite extrem de des, de multe ori fără ca stăpânii să realizeze că asta fac, în principal din cauză că aşa am fost noi crescuţi şi aşa sunt crescuţi copiii şi din cauza faptului că pare că de multe ori câinii ne înţeleg, pare că vor înţelege ceea ce le cerem.

Problemele legate de acest subiect sunt multiple, de la stăpâni care nu-şi lasă câinele să interacţioneze cu alţi câini de teamă că va fi atacat (iar rezultatul e un câine fricos sau agresiv, care simte starea stăpânului în preajma altor câini şi reacţionează similar), la oameni care lasă căţelul să facă absolut orice vrea el, “că e şi el un sufleţel”.

 

 
Home - Dresaj - Vreau câine! - Psihologie canină - Informaţii diverse - Media - Știri - Guestbook - Contact - Forum
by Lizzart